Tratamentul cu implant dentar este soluția potrivită în cazul dinților lipsă, indiferent de vârstă.
Ce este implantul dentar?
Implantul dentar este o rădăcină artificială, ca un pivot ce se introduce în locul unui dinte pierdut și se integrează la nivelul osului. Implantul poate fi din titan sau zirconiu și este 100% compatibil cu organismul uman. Pacientul îl simte la fel ca și pe ceilalți dinți naturali.
Avantajele implantului dentar
- Protejarea dinților vecini — nu trebuie șlefuiți pentru a realiza o punte
- Confort sporit — pacientul mănâncă fără restricții
- Integrare rapidă — devine ca un corp comun cu osul după 2-3 luni
- Vindecarea rapidă — după intervenția de inserare
Etapele tratamentului
1. Consultația și investigațiile
Pentru a vedea dacă ai nevoie de tratament cu implant dentar, este suficientă o consultație inițială. Înainte de intervenție, se realizează un CT — o radiografie amănunțită a zonei osoase unde se va insera viitorul implant, pentru a avea o imagine clară și a asigura un tratament de succes.
Medicul poate solicita uneori, în funcție de caz, și analize de sânge pentru a verifica anumiți parametri înainte de intervenție.
2. Inserarea implantului
Inserarea implantului, cât și adiția de os (dacă este necesară), se realizează într-o singură etapă, urmând ca la 7-10 zile să se îndepărteze firele de sutură.
3. Perioada de integrare
De la momentul inserării implantului și până la aplicarea dinților poate fi un interval de 3-4 luni, în funcție de caz. După acest interval, se descoperă implantul printr-o intervenție minimă.
4. Faza protetică
Ultima fază este cea protetică — se ia o amprentă peste implant și aproximativ într-o săptămână pacientul se va bucura de noua lucrare.
Când lipsesc toți dinții de pe o arcadă
Dacă nu mai ai dinți pe o arcadă întreagă sau porți o proteză mobilă, nu este nevoie de câte un implant pentru fiecare dinte. O arcadă completă de dinți ficși se poate sprijini pe patru sau șase implanturi, cu lucrare provizorie montată în primele zile.
Folosim pentru aceste reabilitări sistemul de implanturi Dentium. Detaliile, etapele și costurile orientative sunt explicate pe larg în două articole:
- All-on-4 cu implanturi Dentium: cum funcționează, cine este candidat și cât costă
- All-on-6 sau All-on-4? Când sunt necesare șase implanturi
Care dintre variante ți se potrivește se stabilește după un CT dentar, nu înainte.